Despre bunele maniere la copil – modul in care copilul se poarta cu cei din jur si invatarea conventiilor sociale incepe inca din primii ani de viata, in care copilul va observa, imita si asimila ceea ce vede la persoanele din jur. Bunele maniere sunt transmise in primul si cel mai important rand prin intermediul exemplului pe care il are un copil.
Insa chiar si un copil care a observat in jurul sau si care a invatat bunele maniere se poate purta nepoliticos, de multe ori pentru ca el se exprima cu o sinceritate naiva, fara a realiza ca jigneste sau deranjeaza o alta persoana. Se intampla sa il auziti deodata spunand cu franchete: „tanti e grasa”, „nu-mi place de nenea asta, ma sperie” de fata cu persoana in cauza! Sau sa il auziti repetand vreun cuvant urat auzit… Sau sa il vedeti cum se scarpina in public… Iar cand ii atrageti atentia sau va suparati, sau cand il pedepsiti, copilul face ochisorii mari si se intreaba „ce am facut?” sau, cand stie ca nu trebuia sa faca, se intreaba „de ce?”…
De aceea, a-l invata bunele maniere pe copil inseamna in primul rand a-l creste de timpuriu asa incat sa fie sensibil la cei din jur, sa fie receptiv si sa se gandeasca nu numai la el si ce simte si vrea el, ci si la cum ii face pe cei din jur sa se simta. Conventiile sociale de interactiune – bunele maniere – exista si sunt respectate pentru a asigura o relationare buna, ce urmeaza anumite reguli comune, pentru a arata apreciere si respect celor din jur. A invata, asadar, copilul bunele maniere nu inseamna doar a-i spune cum sa vorbeasca si cum sa se poarte cu altii – inseamna sa ii explicati ce rost au aceste reguli de comportare: rolul de a arata ca iti pasa de cei din jur si ca ii respecti.
Bunele maniere pe care copilul trebuie sa le invete, dar si sa le inteleaga rostul, sunt cele mai comune reguli de convietuire: a spune „buna ziua”, „la revedere”, „multumesc”, „te rog”, „imi cer scuze”, a nu intra fara sa bati la usa, a te prezenta unei persoane, a oferi ajutorul unei persoane, a asculta ce se spune fara a intrerupe persoana care vorbeste, a nu jigni si rani prin porecle sau remarci negative, a nu rade de altii, a pastra unele gesturi pentru intimitate… Insa copilul trebuie nu numai sa observe in jur si sa invete aceste conventii sociale, ci si sa le inteleaga rostul. Cand ii explicati cum ar trebui sa se poarte si ii cereti sa faca astfel, fiti pregatiti sa ii oferiti si un raspuns la vesnica intrebare „de ce?”. Iar raspunsul cel mai adecvat este „pentru ca asa arati ca iti pasa de altii si ca ii respecti”.
Copilul sensibil si receptiv la ceilalti. Poate fi dificil sa il invatati bunele maniere, in special cand copilul stie ca sinceritatea este importanta, dar ii cereti sa nu spuna ceea ce gandeste si sa nu faca ceea ce simte ca vrea sa faca. De exemplu, cand ii explicati ca nu trebuie sa zica cu voce tare ce parere are el despre altii (daca este negativa), cand ii spuneti ca trebuie sa multumeasca si sa spuna ca ii place ceva (cand de fapt nu-i place) sau cand ii cereti sa nu mai tipe tare in pulic. Copilul se va intreba ce face rau – el este doar sincer!
De aceea, trebuie sa abordati cu grija aceasta situatie: cand ii cereti sa respecte o regula de comportare sau ii interziceti un comportament, explicati-i motivele pornind chiar de la el, incercand sa ii dezvoltati empatia, sa il faceti sensibil la cei din jur. „Nu trebuie sa zici/faci asa pentru ca persoana se simte rau – tu cum te simti daca cineva iti zice/ iti face asa tie?”… Cand ii cereti sa nu zica tot ce gandeste sau sa nu se exprime exagerat in public, explicati-i ca ii deranjeaza pe cei din jur: „tie ti-ar placea sa ti se zica asa/ ti-ar placea sa stai langa un copil care tipa asa”. Cat despre regulile de politete comune si limitarea gesturilor de tipul scarpinatului in public, explicati-i ca lumea din jur se asteapta ca el sa se poarte politicos pentru ca si ei se poarta politicos!
Bunele maniere se invata in familie – a-i oferi exemple copilului este cel mai important. Nu ii cereti sa se poarte politicos si respectous, daca nu va purtati si voi astfel cu el si unul cu altul. Parintele isi invata copilul nu doar prin vorbe – faptele sunt cele ce vorbesc raspicat! Cand il invatati regulile de convietuire, trebuie sa ii aratati in primul rand ca toti din familie le respecta. Cu cat ii veti spune formule de politete, cu cat ii veti arata pretuire si respect, cu atat va fi mai logic sa ii cereti sa faca la fel. Astfel, de la formulele de politete si pana la regulile de a ajuta, a asculta fara a intrerupe, a imparti, a respecta intimitatea altora, a te gandi la ceilalti – toate acestea se invata prin practica in viata de familie. Asteptati-va de la copil sa se poarte bine – insa ganditi-va ca trebuie sa ii raspundeti la fel, dandu-i primul exemplu, incurajandu-l si rasplatindu-i comportamentele pe masura.
Ideea cea mai importanta pe care trebuie sa i-o transmiteti copilului este sa se poarte cu ceilalti exact asa cum vrea si el sa se poarte ceilalti cu el. Si ca daca el se va purta frumos si respectuos cu ceilalti, la fel vor face si ei cu el. Invatati-l prin exemplul propriu zi de zi si aratati-i ce important este sa fii receptiv la ceilalti, sa te gandesti cum se simt si ei, nu numai tu si laudati-l cand se poarta amabil si politicos. Aratati-i ca un comportament respectuos si amabil este de obicei rasplatit la fel.
Inca o idee importanta despre copil si bunele maniere: copilul, desi cunoaste aceste conventii, poate sa nu le respecte daca se simte suparat, neglijat, tratat rau sau ignorat! Este doar o cale facila de a atrage atentia asupra sa – de aceea, a-l invata sa fie sensibil si receptiv la ceilalti, a-l invata sa fie empatic inseamna sa fiti voi ca parinti astfel in raport cu el! Nu il ignorati daca vrea sa vorbeasca, nu il tratati condescendent ca pe un copil ce nu stie nimic, nu il tratati fara consideratie! A va asculta si respecta copilul il face o persoana receptiva si sensibila…
