Relatii violente de cuplu

Exista – din nefericire – unele relatii violente de cuplu care sunt acceptate ca atare de catre ambii parteneri: agresorul se va pacali pe sine si isi va pacali victima ca se va schimba (dar rareori isi va pune in aplicare promisiunea), iar aceasta din urma tot va astepta mereu aceasta schimbare magica si nu se va gandi sa apeleze la ajutorul cuiva din exterior. Insa cel mai grav este ca victima se va resemna si se va obisnui treptat cu comportamentul violent al partenerului: “asa este el, nu ai cum sa-l schimbi”!

De multe ori, chiar victima este cea care incurajeaza relatiile violente prin gasirea unor justificari diverse ale comportamentului si astfel, acceptarea sa: “macar nu ma inseala”, “macar nu cheltuie banii pe bautura ca altii”, “macar este un tata bun”, “era doar suparat, ii trece”, “eu am gresit si meritam o sanctiune”! Aceste justificari, oricat de ciudate si prostesti ar parea din exterior – precum “eu am gresit, este vina mea si o meritam” – au un rol functional in mecansimul de auto-aparare psihic al victimei: prin gasirea unor motivatii care ei i se par acceptabile pentru comportamentul agresiv, isi ajuta stima de sine si isi ofera o motivatie pentru care ramane in cadrul cuplului: “daca nu ar fi asa, as fi proasta sa raman”.

De ce exista unele relatii violente de cuplu? Se pot gasi cel putin trei paradigme explicative, fiecare fiind sau nu corecta dupa caz. In primul rand, unele persoane au invatat social comportamentul violent! Acestea provin dintr-un mediu familial agresiv, in care au asistat de multe ori la violenta dintre parinti si au interiorizat acest model! Copilul mic a observat ca atunci cand mama gresea, era imediat “corectata” de catre tata si a retinut acest tip de reactie! Mai mult, de multe ori, persoana violenta a fost la randul sau abuzata fizic de catre unul dintre parinti. Este un intreg cerc vicios: tatal agreseaza mama, aceasta, fiind frustrata, isi agreseaza copilul, acesta ca adult isi va agresa sotia si tot asa… Nu este o pura explicatie teoretica si nici o scuza pentru justificarea comportamentului violent, datele statistice arata clar ca majoritatea persoanelor violente au fost expuse direct sau indirect violentei familiale.

O alta cauza a aparitiei unor relatii violente de cuplu: stresul provocat de diverse cauze se acumuleaza si duce la frustrare. O persoana care se confrunta cu o lipsa de incredere in sine, cu nesiguranta emotionala si cu frustrari diverse va reactiona de multe ori violent. Lipsa de incredere in sine actioneaza ca un factor frustrant, iar daca i se adauga un autocontrol scazut (din motive psihice sau pe baza consumului de alcool) comportamentul violent va fi adoptat.

O ultima explicatie a existentei relatiilor violente: morala patriarhala, in care barbatul este nu numai seful familiei, ci si proprietarul acesteia! Desi nu mai este valabila in cadrul cuplurilor tinere, in medii rurale sau in zone izolate se regaseste acest tip de mentalitate. Tatal este seful suprem si are dreptul de a pedepsi – inclusiv fizic – pe ceilalti membri ai familiei sale cum crede de cuviinta! Autoritatea este exprimata prin manifestarea puterii asupra celorlalti. Astfel: “eu te-am facut, eu te omor” sau – in cazul sotiei: “eu te-am luat, eu te bat” nu sunt doar vorbe in vant!

Ce face femeia captiva in relatii violente de multe ori? Se obisnuieste! Se adapteaza: se spune ca omul se poate adapta oricaror conditii, oricat de dure si este adevarat! Exista un intreg mecanism psihic prin care femeia-victima reuseste sa se obisnuiasca cu situatia si sa o accepte! Intr-un prim stadiu, la primele agresiuni, ea va protesta sau chiar va ameninta ca pleaca! Insa se va auto-convinge ca totul va fi bine si va ramane. Daca la primele agresiuni ale sotului ea nu pleaca, deja sunt extrem de putine sanse sa mai plece vreodata – pentru ca este primul pas in cadrul procesului de adaptare. Un al doilea pas: vazand ca protestele nu duc nicaieri (ba chiar protestele cauzeaza reactii agresive si mai intense), ea va “inghiti” tratamentul aplicat, dupa care, amenintand subtil – odata ce sotul s-a calmat – cu parasirea cuplului, va astepta si va primi scuzele si regretele barbatului. Al treilea pas: va crede aceste scuze si va astepta mereu acea schimbare promisa; aici intervin justificari de genul: “eu am gresit de data asta, el incearca sa se schimbe, dar nu i-am lasat alta optiune”. Si tot asteapta acea schimbare! Si se ajunge la al patrulea pas si ultimul in acceptarea relatiilor violente: gasirea justificarilor diverse pentru comportamentul partenerului si chiar comparatia favorabila cu alte cupluri: “X o bate si mai rau pe Y, dar ea nu se plange”, “Z se imbata in fiecare seara si umbla dupa alte femei”, “cu copiii se poarta frumos, nu ca sotul lui W”! Si asa, femeia se auto-convinge ca dintre multe rele, ea il are pe cel mai mic!

Ce se poate face daca aflati de unele relatii violente de cuplu? Din pacate, mai nimic! Daca ati incerca sa vorbiti cu femeia victima si sa ii explicati ca acest comportament este intolerabil si ca justificarile ei sunt doar mecanisme de auto-aparare care suna prostesc pentru cineva din afara, veti fi nu numai respins, ci si acuzat! Acuzat ca “va bagati nasul unde nu va fierbe oala”! Deoarece chiar femeia agresata tine la intimitatea cuplului si nu isi doreste interventia unor straini care “nu stiu nimic”. Cuplul isi formeaza propriile mecanisme de reglare, iar daca acestea functioneaza deficient, tot in interiorul cuplului ar trebui reparat defectul! Interventia din afara este acceptata sau cautata doar atunci cand agresiunile fizice se inmultesc si devin cu adevarat intolerabile pentru femeie – atunci cand se ajunge la spital sau se orienteaza si asupra copiilor. Doar atunci va cere ajutor femeia (in mod obisnuit)!

Acest articol a vorbit doar despre relatii violente din perspectiva existentei unor agresiuni fizice. Atunci cand acestea se imbina cu agresiuni sexuale, trebuie deja sa se tina seama de patologie: agresorul sexual se confrunta cu adevarate complexe psihice care ar trebui tratate de catre specialisti. Inca o ultima idee: s-a vorbit doar despre relatii violente intr-un singur sens: barbatul-agresor si femeia-victima, pentru ca acest model este cel mai intalnit. Nu se exclude insa posibilitatea existentei unor relatii in cadrul carora femeia este agresorul – si aici intalnim aceleasi cauze ale comportamentului agresiv (cu exceptia moralei patriarhale).