In acest articol va vom prezenta un top al celor mai profitabile ocupatii din timpul liber pe care le puteti alege si care va vor aduce cele mai multe satisfactii financiare.

Din cauza crizei economice prin care trece tara noastra, in ultimul timp romanii s-au confruntat cu multe probleme de ordin financiar in cadrul locului de munca pe care-l au. De aceea, o parte dintre acestia s-au orientat catre un al doilea job, de cele mai multe ori in regim part-time.

Postul de consilier pentru clienti care stie una sau mai multe limbi straine este unul la mare cautare, asta si datorita faptului ca poate fi si o activitate part-time. Angajatorii ii apreciaza pe cei care pot vorbi si pot intelege bulgara, ceha, germana, slovaca, rusa ori alte limbi mai putin cunoscute, cel putin la noi in tara. De asemenea, la mare pret se afla si cei care au abilitati de comunicare si relationare foarte bune si pot lucra cu usurinta cu diverse programe pe calculator. Cu toate ca poate fi practicat ca un job secundar, slujba de consilier pentru clienti necesita efectuarea unui training specializat, insa beneficiile sunt numeroase si importante. In primul rand, vorbim despre un pachet salarial care poate evolua, in functie de nivelul de performanta atins, dar si despre un bonus in fiecare luna si de bonuri de masa.

Cu toate ca, in cele mai multe cazuri, parintii cauta babysitteri care sunt dispusi sa petreaca o mare parte a zilei alaturi de copii, exista si situatii in care acestia sunt angajati doar pentru cateva ore in fiecare zi, in special daca cei mici stau la gradinita pana in jurul pranzului. In alte circumstante, babysitterilor li se poate cere sa aiba grija de cei mici doar in timpul week-end-ului, practica din ce in ce mai frecventa si la noi in tara. Cu toate acestea, banii incasati lunar de catre acestia nu sunt la fel de numerosi ca in cazul consilierilor pentru clienti, bonele castigand, in medie, in jur de 150 de euro lunar.

Chiar daca se spune ca job-ul de reprezentat al unei companii de cosmetice se potriveste mai degraba elevilor din anii terminali sau studentilor, tot mai multa lume din Romania prefera sa desfasoare aceasta activitate chiar daca au o slujba de baza. Cum veniturile variaza, sunt generate de pe urma comisioanelor din valoarea comenzilor, este foarte important sa aveti un numar de clienti cat mai mare, care sa  cumpere marfa pe care firma v-o pune la dispozitie. Un avantaj al acestei activitati il reprezinta faptul ca veti beneficia de reduceri pentru comenziile proprii, dar si faptul ca aveti sansa de a participa fara a plati nimic la training-urile companiei pentru care lucrati.

Job-ul de traducator reprezinta o activitate perfecta pe care o puteti realiza in timpul liber. In prezent, se cauta cu precadere persoane care cunosc bne limbile araba, chineza, japoneza, ebraica, greaca, olandeza, suedeza sau turca, astfel ca, daca va considerati suficient de bine pregatiti, puteti sa va incercati norocul. Cu un efort pe care trebuie sa-l faceti doar in jur de trei-patru ore in fiecare zilnic, cu siguranta ca cei 300-400 de euro pe care-i puteti primi nu reprezinta o suma de neglijat, in conditiile in care veti avea timp sa va ocupati si de slujba dumneavoastra principala.

Cei care au foarte bune abilitati de negociere pot alege sa lucreze in functia de consultanti financiari. Desi aceasta slujba este, in cele mai multe cazuri, una full-time exista si posibilitatea optarii pentru part-time. Avantajele acestei activitati sunt training-urile gratuite, contractul de munca ce se semneaza imediata dupa perioada de proba, dar si sansa de a promova in cadrul companiei.

Operatorii de sondaje de opinie sunt foarte cautati in zilele noastre. De regula, firmele prefera persoanele tinere, dornice de afirmare si care au excelente abilitati de comunicare si de relationare. In ceea ce priveste plata, aceasta variaza in functie de numarul de chestionare realizate. De obicei, pentru fiecare chestionar in parte venitul incasat de operator nu depaseste opt-noua lei.

Confectionarii de obiecte handmade nu reprezinta tocmai un job, ci mai mult o activitate care poate fi realizata de catre oricine are suficient de multa pricepere, dexteritate si timp liber pentru a se dedica acestui lucru. Potrivit studiilor intreprinse in ultimele luni, veniturile realizate de catre persoanele care incearca acest lucru se pot ridica pana la 1000 de lei lunar, asta cu doar cateva ore de munca in fiecare zi. Totusi, daca va dovediti suficient de abili si descurcareti, aveti sansa sa dezvoltati o astfel de afacere si sa castigati mult mai multi bani.

In cele din urma, job-ul de promoter sau hostess este din ce in ce mai apreciat in ultima perioada. De regula se cauta persoane tinere, care au un aspect placut, sunt sociabile, dinamice si au abilitati de comunicare si de convingere foarte dezvoltate. Printre responsabilitatile acestora se numara pastrarea legaturii cu clientii si informarea acestora, dar si prezentare produselor sau a serviciilor companiei pentru care lucreaza.

Asadar, se poate observa cu usurinta ca si in Romania exista o varietate mare de oferte din care se poate alege o activitate care poate fi efectuata in regim part-time si care poate genera venituri importante celor care o practica